Ce este?

Ce este?

Cea mai frecventa suferinta a inimii, cardiopatia ischemica, este o boala secundara ingustarii lumenului vaselor care duc sange la muschiul inimii, datorita depunerilor de colesterol in peretii acestor vase de sange.

Inima, ca orice alt organ din corpul uman, pentru a-si indeplini functia de pompare a sangelui, are nevoie, la randul ei, de sange care sa-i asigure oxigenul si energia necesara. In acest scop, pe suprafata inimii se gasesc 3 vase de sange principale (arterele coronare: dreapta, interventriculara anterioara, circumflexa) din care se desprind multiple ramuri care patrund in muschiul inimii (numit miocard) si il hranesc.

Cu inaintarea in varsta, in peretii acestor artere patrund fragmente de colesterol (asa numitul „colesterol rau” – LDL-Colesterol) care ingusteaza treptat lumenul vaselor, avand drept consecinta scaderea fluxului de sange spre miocard. Colesterolul din peretele arterei ia forma unei placi numita placa de ateroscleroza (Imaginea 1), alcatuita dintr-un miez grasos (lipidic) si o invelitoare a acestui miez numita capison fibros.

 

Acest proces de ateroscleroza si implicit de ingustare a arterelor coronare este accelerat la persoanele cu factori de risc pentru dezvoltarea bolii cardio-vasculare, dintre care cei mai importanti sunt: fumatul, hipertensiunea, diabetul, hipercolesterolemia, obezitatea, istoricul familial de boala cardio-vasculara (infarct miocardic, accident vascular cerebral).

In momentul in care se produce un dezechilibru intre nevoia de sange (cu oxigen si energie) a miocardului si oferta reprezentata de fluxul sangelui prin arterele coronare afectate de ateroscleroza, apare suferinta muschiului inimii despre care vorbim: cardiopatia ischemica.

Din punct de vedere clinic aceasta se poate manifesta sub mai  multe forme, dintre care cele mai tipice sunt angina pectorala la efort si infarctul miocardic acut.

Comentarii

Lasă un răspuns

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>